Simt că ...

Simt o sumedenie de lucruri. Simt că ajut prea mult oamenii care nu merită câtuși de puțin, fără să primesc în schimb măcar acele două cuvinte care pentru mine contează enorm: "mulțumesc frumos". Nu mai funcționează compania plăcută, gluma sau îmbrățișarea. Contează o vorbă spusă. Una bună. Simt că sun oamenii prea des, pentru a afla dacă aceștia sunt bine, fără să știu dacă ei ar fi interesați să știe dacă eu sunt bine. Simt că întrebarea: "ce faci?" nu mă ajută deloc. Răspund mereu: "pe-aici, lucrez, citesc", etc. Îmi doresc să aud acea întrebare la care să răspund și să încep o adevărată relatare: "sunt ok, nu sunt bine, aș vrea să, vreau să", etc. Simt că mă îngrijorez zilnic pentru orice nimic de pe lumea asta. Simt că mă pot certa în fiecare zi cu cineva, datorită plăcerii mele de a corecta erorile gramaticale. În zadar, deoarece observ în continuare pe diferitele rețele de socializare cu câți analfabeți am de-a face. Simt că un like contează tot mai mult pentru oameni. Simt că încerc să sfătuiesc oamenii care iubesc, dar în sfârșit ajung să mă văd suferind. Simt că vreau să mă depărtez. Simt că vreau să fiu singură pentru ceva timp. Simt că vreau să știu cine îmi va urma pașii.

Sfârșit de martie ploios ...

O vară, un parc, o bancă, doi îndrăgostiți, o îmbrățișare, o poză, un pupic, un sărut, o plimbare către parcare, un mesaj primit pe telefonul ce stătea pe bancheta goală din mașină: "te iubesc". O frână și un răspuns: "vrei să fac accident?" O neputință de a răspunde: "și eu te iubesc". O frică. De dragoste. Un tremur, un surâs, un gând, o iubire începută. Acum un dor. De acele momente. De neuitat. Dar nu de el.

2015. Timp scurs. Stări adunate.

Și da, a venit și 2015 și au trecut și două luni din anul acesta. Tot timpul, timpul trece, dar acum parcă trece mult prea repede. 2015 e anul provocărilor pentru mine. E anul stresului datorită factorilor multipli legați de ultimul an de facultate. E anul examenelor. E anul absolvirii unei facultăți. E anul în care deciziile trebuie să apară și trebuie luate cât mai just posibil. E anul în care pur și simplu nu știi cum să-ți gestionezi timpul, deoarece te-ai apuca să înveți un lucru, dar nu poți face asta, pentru că ai de citit alt lucru, care și acela necesită un timp și un efort. Ai vrea să vii acasă după programul de la facultate și să te apuci de foarte multe lucruri, dar în cele din urmă te uiți la ceas și observi că ai făcut doar un lucru. Fiind de felul meu un om responsabil și organizat, încerc cumva să găsesc tuturor lucrurilor o rezolvare. Recunosc cu toată sinceritatea că-mi displac oamenii care pierd vremea și care amână la nesfârșit ducerea la capăt a unor activități. Să fii la zi, după cum e și expresia bine cunoscută e un principiu după care m-am ghidat încă din liceu. Studiam zilnic piesele la marimbafon pentru a mă perfecționa și pentru a-mi satisface așteptările, așa fiind și acum, doar că acum am ajuns să studiez teze de doctorat, cărți, articole și lista poate să continue. Atunci când îți propui să faci ceva, acel ceva trebuie îndeplinit chiar atunci, nu mai încolo, nici mai deseară, nici la noapte, nici mâine și nici săptămâna viitoare. Să rezolvi un lucru nu presupune să-ți deschizi materialele aferente, să te pui pe un scaun, ca mai apoi să butonezi telefonul timp de ore în șir. Să te plângi că ai multe de făcut și să nu începi prin a face ceva devine revoltător. Mereu mi-a plăcut să ajut oamenii din umila experiența de viață pe care o am, dar dacă tu nu faci un pas pentru a face ceea ce îți propui, nu vei reuși în mod sigur numai cu ajutorul oamenilor. M-am înconjurat mereu de oameni harnici, capabili să realizeze ceva în fiecare zi și voi face asta și în continuare. Mă voi lega de oameni inteligenți, pentru că în felul acesta voi deveni și eu o persoană mai inteligentă. Voi prelua lucruri și fapte bune de la alții, pentru a deveni și eu la rândul meu un om mai bun. Nu voi avea niciun sentiment de părere de rău pentru cei care aleg să deschidă un telefon și nu o carte. Aceea va fi alegerea lor. Alegerea mea e să devin un om și mai preocupat de lucrurile pe care le are de făcut. Fiți și voi astfel de oameni. Nu veți pierde nimic, ci din contră, veți câștiga foarte mult!

2015?

Titlul postării spune tot. Încă mă întreb când și cum a trecut atât de repede anul ăsta! Se spune că dacă o zi trece repede, înseamnă că ai realizat ceva pentru ea. Bănuiesc că asta se aplică și în cazul unei luni sau al unui an :)) Ce-aș putea să spun acum la sfârșit de an? Încerc să-mi fac ordine printre gânduri și să-mi reamintesc ce mi s-a întâmplat în decursul acestui an și pot spune că atunci când voi zice 2014 voi zice Austria. Să ies din afara României după 20 de ani a fost o realizare importantă pentru mine, deoarece nu a fost la fel de obișnuit precum e pentru mulți dintre cunoscuții mei, care au vizitat diverse țări de câteva ori pe an, he he. Văzând minunățiile unei alte țări, am realizat că e atât de fain să călătorești, să vizitezi peisaje și locuri frumoase și să cunoști națiuni diferite. Deci da, Viena a fost obiectivul principal al acestui an. Pe lângă asta, am mai vizitat și o altă parte a României care îmi era necunoscută, datorită aplicației din luna mai pe care am făcut-o cu colegii mei în cadrul facultății. Facultatea mi-a adus și ea la rândul ei bucurii cum ar fi examenele luate cu note mari și cunoștiințele dobândite, dar și satisfacții, prin entuziasmul și optimismul pe care l-am avut predând la o școală gimnazială din Cluj-Napoca. Să lucrezi cu oamenii, cu copiii, să îi înveți și să le explici e un lucru foarte fain. Când un copil de clasa a V-a te întreabă: dar doamna profesoară, asta e Indonezia? automat un zâmbet ți se observă pe față. Am descoperit că îmi place să predau, deși atunci când am ales Facultatea de Geografie, mi-am zis din start: nu vreau să mă fac profesoară. Dar de ce nu? Aceasta e o întrebare care mă va măcina în anul 2015, pentru că odată cu terminarea facultății, apare și fenomenala întrebare: și? ce faci acum că ai terminat facultatea? Multă lume m-a întrebat asta până acum, iar eu le spun mereu: încă nu știu, nu am niciun plan, momentan trăiesc fiecare clipă a vieții. Într-adevăr, să fii profesor în România e foarte greu și știm fiecare dintre noi de ce e așa. Salariul e puțin și nu poți trăi doar cu acesta pe o perioadă mai mare de timp. Dar bunica îmi zicea odată: Maria, viața nu înseamnă doar bacnotele de culoare mov, ci mai mult decât atât. Și îi dau dreptate. Pentru mine niciodată nu au contat banii, câte case sau mașini au părinții mei, ce telefoane scumpe avem, ce haine de firmă avem, etc, ci a contat doar dacă lumea din jurul meu e fericită datorită lucrului pe care îl face zilnic pentru ca să supraviețuiască. Îmi place să fiu mulțumimită datorită lucrurilor pe care le-am făcut într-o zi, dar mai ales să fiu fericită, să am un motiv pentru care a doua zi să mă trezesc și să o iau de la capăt. Anul 2015 a adus și el niște greutăți pe care le-am depășit cu bine, ca de obicei, dar mai mult decât atât, a adus și multă fericire. Să ai o familie sănătoasă și fericită care te susține orice ar fi e cea mai mare fericire a mea, pe care nu aș schimba-o cu nicio altă fericire. Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi apere familia, să fim mereu uniți și să ne sprijinim unul pe altul mereu. Îmi mai doresc și ca prietenii pe care îi am, cei puțini ce-i drept, dar importanți să fie alături de mine mereu și să nu mă dezamăgească niciodată. La aceste dorințe pe care sunt sigură că se vor îndeplini mai recurg la una, asta fiind cea mai importantă: vreau ca anul 2015 să-mi aducă multă putere și înțelepciune, pentru a-mi termina licența și pentru a-mi lua examenul de licență cu notă mare! Sunt optimistă și știu că totul va fi bine până în luna iulie și îmi voi aniversa vârsta de 22 de ani în pace și fericire! :)) Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici. Urmează al 6-lea an de existență al acestui blog, iar cu ocazia aceasta, îi urez și lui la mulți ani alături de mine :)) Iar vouă, cei care dau un click și își răpesc câteva minute pentru a citi aceste cuvinte vă urez multă sănătate și multe realizări în noul an! Să ne vedem cu bine și de ce nu să ne și salutăm pe unde viața ne va pune față în față! :)

Gânduri ...

De obicei îmi amintesc de blog atunci când gândurile mele cresc cantitativ și simt nevoia să le tastez aici. Sunt momente în viață când mintea și sufletul au nevoie de liniște și singurătate și sunt momente când îți dorești să fii înconjurat de oamenii din jurul tău. Am observat de ceva timp încoace că uităm să ne trăim viața reală. Căutăm companie tastând pe rețele de socializare sentimente, semne, faces, etc, în speranța că cineva e acolo, citind cuvintele tale și poate te va face să te simți mai bine și să-ți fure un zâmbet. Îi trimiți poze, îți spune bună dimineața și că ești frumoasă, apoi noapte bună ... Am fost adepta acestui proces și recunosc că e un sentiment plăcut ... dar până la un moment dat când te oprești și te confrunți cu realitatea și-ți spui: are vreun efect acest proces? Cu ce mă aleg eu din toate astea? Cu niște ore petrecute în fața unui telefon sau laptop, cu niște poze? Acei oameni cu care vorbesc zilnic vor fi alături de mine în momentele vieții mele? E posibil să se creeze speranțe, iluzii, chiar și dezamăgiri, lucruri relative din viața fiecărui om ... Câteodată simt că nu am prieteni, că unicul meu prieten adevărat ar fi chiar propria conștiință. E greu să acorzi și să primești încredere în ziua de azi. Binele ți-l dorește doar Dumnezeu și familia. Mereu va apărea invidia, răutatea și altele într-o prietenie, care oricât de bine sudată ar fi, ceva s-ar destrăma acolo. Mă gândesc uneori și mintea formează cuvinte: am mulți oameni care fac parte din viața mea, dar cei mai importanți sunt oamenii din familia mea: mama, căreia îi poți spune orice lucru, deoarece știi că va fi lângă tine orice s-ar întâmpla, tata, care te va susține și el, bunicii, care îți vor da cele mai înțelepte și bune sfaturi și frații care îți vor oferi o îmbrățișare ... Sunt sigură că fiecare din noi/voi a trecut prin momente de singurătate, când te confrunți cu mii de gânduri și tot ce-ți dorești e să stai în liniștea sufletului tău, să asculți doar inima cum îți bate ... e frumoasă starea asta, dar totodată ciudată ... Revenind la un subiect mai pozitiv (să nu creadă lumea că sunt depresivă :)) ), aș vrea să scriu și câteva impresii privind vacanța mea de vară ... Vacanța a început în 27 iunie, când primisem ultimele rezultate de la a patra sesiune, terminată și ea cu brio și fără restanțe (sunt o integralistă iar :D, și nu, nu mă laud! :))). Zilele libere au continuat pe acasă, cu treabă și puțin ajutor în fiecare zi, sosise și ziua mea, planul meu de a avea lângă mine prietenii apropiați sufletului meu devenise un succes, petrecând cu ei o zi frumoasă de vară, cu 2 torturi, gulaș, râsete, muzică și cadouri drăguțe. Aș fi vrut să fi avut lângă mine încă două persoane care îmi lipsesc de ceva timp, însă viața a avut un alt plan și a făcut ca ele să dispară din gândurile mele, fără măcar să mă avertizeze că aș putea să le pierd ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva colegi de la facultate dragi mie, dar care distanța ne-a cam despărțit vara asta ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva oameni care din păcate sunt în lumea de dincolo ... Trecuse și ziua mea, trecuse zile și planul meu de a ieși din România pentru prima dată s-a împlinit. În 28 iulie treceam granița și ajunsesem în minunata Austria. Viena, un oraș superb al muzicii și istoriei oferă multe lucruri frumoase, adunând timp de o săptămână o mulțime de amintiri și poze drăguțe. Am avut ocazia să întâlnesc doi oameni din Cairo, descoperind mentalități diferite, muzică arabă de o frumusețe aparte și alfabetul lor specific, care se scrie de la dreapta la stânga. Clădiri de o arhitectură superbă, metroul cu cele 6 magistrale, frumoasa Dunăre, biserici înalte, oameni din toată lumea (indieni, chinezi, africani, etc) și altele ... 7 zile pline de relaxare și timp frumos și jumătate din vacanța mea s-a terminat. Mai am o lună și jumătate până la marele an din facultate, la care nici nu vreau să mă gândesc momentan ... licență, muncă triplă, învățat și multe altele. Deocamdată profit de clipa din prezent, pentru că trebuie trăită la maxim ... Cred că următoarea postare va fi cea de la sfârșitul lunii septembrie, când în mod sigur mă voi plânge că trebuie să mă întorc în Cluj, la work! :)) Vă doresc să profitați la maxim din ce a mai rămas din vacanța asta, să adunați amintiri frumoase și take care! Pupici :)

De cele mai multe ori, când crezi că lucrurile o iau într-o direcție, te trezești că viața ia o întorsătură de 180 de grade ...

Și cred că titlul postării spune tot ... Suntem obișnuiți să sperăm, să visăm la lucruri mărețe, ca mai apoi acestea să se întâmple, dar fără a avea o durată lungă, în final destrămându-se. Fiecare din noi a pățit pe propria-i piele asemenea lucruri: să fii împlinit, fericit, să știi că ai un motiv datorită căruia zâmbești în fiecare zi, iar mai apoi, într-o singură clipă să se schimbe radical și tranșant momentele întâmplate și sentimentele avute. Să se producă schimbări în legătură cu momentele nu e așa dificil, deoarece rămân amintirile, chiar dacă ele sunt frumoase sau mai puțin frumoase. Dar să se producă schimbări în legătură cu sentimentele ... aici intervine puțină dezamăgire și suferință, pentru că nu e ușor să ștergi cu buretele ceea ce ai avut în suflet legat de anumite persoane din viața ta ... E frustrant să pierzi ceva, dar mai ales să pierzi ceva ce crezi că ai avut, dar indiferent ce ne e dat să trăim, totul se petrece pentru a învăţa şi pentru a ne educa în continuare.

Schimbări.

Înainte de a mă hotărî să scriu o nouă postare, citeam postarea anterioară, și în continuare sunt extrem de surprinsă cum în câteva zile viața îți poate schimba unele momente imaginate și trăite. Acum o lună ajungeam acasă după sesiunea stresantă, mă bucuram de momente de liniște și bucurie, ca mai apoi, după doar 2 zile, totul să se schimbe. Mă bucur însă că schimbările petrecute nu au avut efecte negative asupra mea. Au existat doar câteva întrebări la care nu am primit nici acum răspunsuri și asta a fost ... am mers mai departe! M-am reîntors înapoi în Cluj, am început un nou semestru la facultate și ceva interesant și fain s-a petrecut pe neașteptate (viața reușește să mă surprindă din nou!). A trecut o lună de când tastez zilnic mesaje unei persoane simpatice, care îmi aduce zâmbetul în fiecare zi, care mă binedispune mereu, un prieten bun pe care nu credeam că voi ajunge să-l cunosc în așa puțin timp, iar cunoașterea continuă! :D and I m haaappy! :)