duminică, 20 mai 2012

A trecut timpul ...

A trecut da! Prea repede! Ce tot vorbesc? Tot timpul trece prea repede. Nu am mai scris de două luni. Îmi era dor să mai tastez două, trei cuvinte pe aici. E duminică, 20 mai, o seară faină de primăvară, cu soare la geam. E 20 mai, ceea ce înseamnă că mai sunt doar 12 zile şi termin liceul. Dumnezeule Doamne, scriu asta şi mai citesc încă o dată. Nu îmi vine să cred ceea ce scriu. Aş vrea să nu scriu asta, să termin numai clasa a XI-a. E tati lângă mine. Mă întreabă când am banchetul. Ce banchet măi? Parcă nu demult eram la banchetul din clasa a VIIIa. Colegii îmi trimit pe mail invitaţiile pentru banchet, pentru profesori. Cuvintele de acolo sunt triste. Festivitate de absolvire? Of Doamne, ce bine era până acum. Mi-e dor de vara trecută, când nu aveam niciun stres şi eram fericită zi de zi. Acum, parcă totul devine din ce în ce mai trist. La şcoală cântăm Gaudeamus, vorbim numai şi numai de terminarea şcolii, vorbim de facultate, de viaţa noastră ce se va schimba. Vorbim de Bac-ul ăsta care, cu paşi repezi se apropie. Vorbim tot mai mult de ziua în care se va termina tot. Tot ceea ce a existat în ani minunaţi petrecuţi la Liceul de Artă. Ani, luni, săptămâni şi zile ne-au schimbat pe fiecare dintre noi. Ani care ne-au maturizat, care au făcut din noi oameni deosebiţi. Ani în care am învăţat de la fiecare profesor ceva special. Ani în care am cântat muzică. Şi, plâng. Recitesc cuvintele ce tocmai le scriu. Aş vrea să opresc timpul, să mă întorc în trecut, să mă bucur din nou de toate momentele faine ce le-am trăit la liceu. Înca nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că în toţi aceşti ani m-am ataşat atât de mult de persoane ce în timp mi-au devenit cei mai buni prieteni şi acum va trebui să mă despart de ei. Ştu, ştiu, că viaţa îţi aduce alţi oameni noi în viaţă, dar ... e aşa greu să te desparţi de cineva drag, să-l vezi doar la Crăciun şi Paşti, şi nu în fiecare zi ... Cam atât ... Îmi pastrez câteva cuvinte şi pentru luna iunie ... Să fiţi cuminţi, oameni dragi! :)