2015?

Titlul postării spune tot. Încă mă întreb când și cum a trecut atât de repede anul ăsta! Se spune că dacă o zi trece repede, înseamnă că ai realizat ceva pentru ea. Bănuiesc că asta se aplică și în cazul unei luni sau al unui an :)) Ce-aș putea să spun acum la sfârșit de an? Încerc să-mi fac ordine printre gânduri și să-mi reamintesc ce mi s-a întâmplat în decursul acestui an și pot spune că atunci când voi zice 2014 voi zice Austria. Să ies din afara României după 20 de ani a fost o realizare importantă pentru mine, deoarece nu a fost la fel de obișnuit precum e pentru mulți dintre cunoscuții mei, care au vizitat diverse țări de câteva ori pe an, he he. Văzând minunățiile unei alte țări, am realizat că e atât de fain să călătorești, să vizitezi peisaje și locuri frumoase și să cunoști națiuni diferite. Deci da, Viena a fost obiectivul principal al acestui an. Pe lângă asta, am mai vizitat și o altă parte a României care îmi era necunoscută, datorită aplicației din luna mai pe care am făcut-o cu colegii mei în cadrul facultății. Facultatea mi-a adus și ea la rândul ei bucurii cum ar fi examenele luate cu note mari și cunoștiințele dobândite, dar și satisfacții, prin entuziasmul și optimismul pe care l-am avut predând la o școală gimnazială din Cluj-Napoca. Să lucrezi cu oamenii, cu copiii, să îi înveți și să le explici e un lucru foarte fain. Când un copil de clasa a V-a te întreabă: dar doamna profesoară, asta e Indonezia? automat un zâmbet ți se observă pe față. Am descoperit că îmi place să predau, deși atunci când am ales Facultatea de Geografie, mi-am zis din start: nu vreau să mă fac profesoară. Dar de ce nu? Aceasta e o întrebare care mă va măcina în anul 2015, pentru că odată cu terminarea facultății, apare și fenomenala întrebare: și? ce faci acum că ai terminat facultatea? Multă lume m-a întrebat asta până acum, iar eu le spun mereu: încă nu știu, nu am niciun plan, momentan trăiesc fiecare clipă a vieții. Într-adevăr, să fii profesor în România e foarte greu și știm fiecare dintre noi de ce e așa. Salariul e puțin și nu poți trăi doar cu acesta pe o perioadă mai mare de timp. Dar bunica îmi zicea odată: Maria, viața nu înseamnă doar bacnotele de culoare mov, ci mai mult decât atât. Și îi dau dreptate. Pentru mine niciodată nu au contat banii, câte case sau mașini au părinții mei, ce telefoane scumpe avem, ce haine de firmă avem, etc, ci a contat doar dacă lumea din jurul meu e fericită datorită lucrului pe care îl face zilnic pentru ca să supraviețuiască. Îmi place să fiu mulțumimită datorită lucrurilor pe care le-am făcut într-o zi, dar mai ales să fiu fericită, să am un motiv pentru care a doua zi să mă trezesc și să o iau de la capăt. Anul 2015 a adus și el niște greutăți pe care le-am depășit cu bine, ca de obicei, dar mai mult decât atât, a adus și multă fericire. Să ai o familie sănătoasă și fericită care te susține orice ar fi e cea mai mare fericire a mea, pe care nu aș schimba-o cu nicio altă fericire. Îmi doresc ca Dumnezeu să-mi apere familia, să fim mereu uniți și să ne sprijinim unul pe altul mereu. Îmi mai doresc și ca prietenii pe care îi am, cei puțini ce-i drept, dar importanți să fie alături de mine mereu și să nu mă dezamăgească niciodată. La aceste dorințe pe care sunt sigură că se vor îndeplini mai recurg la una, asta fiind cea mai importantă: vreau ca anul 2015 să-mi aducă multă putere și înțelepciune, pentru a-mi termina licența și pentru a-mi lua examenul de licență cu notă mare! Sunt optimistă și știu că totul va fi bine până în luna iulie și îmi voi aniversa vârsta de 22 de ani în pace și fericire! :)) Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici. Urmează al 6-lea an de existență al acestui blog, iar cu ocazia aceasta, îi urez și lui la mulți ani alături de mine :)) Iar vouă, cei care dau un click și își răpesc câteva minute pentru a citi aceste cuvinte vă urez multă sănătate și multe realizări în noul an! Să ne vedem cu bine și de ce nu să ne și salutăm pe unde viața ne va pune față în față! :)

Gânduri ...

De obicei îmi amintesc de blog atunci când gândurile mele cresc cantitativ și simt nevoia să le tastez aici. Sunt momente în viață când mintea și sufletul au nevoie de liniște și singurătate și sunt momente când îți dorești să fii înconjurat de oamenii din jurul tău. Am observat de ceva timp încoace că uităm să ne trăim viața reală. Căutăm companie tastând pe rețele de socializare sentimente, semne, faces, etc, în speranța că cineva e acolo, citind cuvintele tale și poate te va face să te simți mai bine și să-ți fure un zâmbet. Îi trimiți poze, îți spune bună dimineața și că ești frumoasă, apoi noapte bună ... Am fost adepta acestui proces și recunosc că e un sentiment plăcut ... dar până la un moment dat când te oprești și te confrunți cu realitatea și-ți spui: are vreun efect acest proces? Cu ce mă aleg eu din toate astea? Cu niște ore petrecute în fața unui telefon sau laptop, cu niște poze? Acei oameni cu care vorbesc zilnic vor fi alături de mine în momentele vieții mele? E posibil să se creeze speranțe, iluzii, chiar și dezamăgiri, lucruri relative din viața fiecărui om ... Câteodată simt că nu am prieteni, că unicul meu prieten adevărat ar fi chiar propria conștiință. E greu să acorzi și să primești încredere în ziua de azi. Binele ți-l dorește doar Dumnezeu și familia. Mereu va apărea invidia, răutatea și altele într-o prietenie, care oricât de bine sudată ar fi, ceva s-ar destrăma acolo. Mă gândesc uneori și mintea formează cuvinte: am mulți oameni care fac parte din viața mea, dar cei mai importanți sunt oamenii din familia mea: mama, căreia îi poți spune orice lucru, deoarece știi că va fi lângă tine orice s-ar întâmpla, tata, care te va susține și el, bunicii, care îți vor da cele mai înțelepte și bune sfaturi și frații care îți vor oferi o îmbrățișare ... Sunt sigură că fiecare din noi/voi a trecut prin momente de singurătate, când te confrunți cu mii de gânduri și tot ce-ți dorești e să stai în liniștea sufletului tău, să asculți doar inima cum îți bate ... e frumoasă starea asta, dar totodată ciudată ... Revenind la un subiect mai pozitiv (să nu creadă lumea că sunt depresivă :)) ), aș vrea să scriu și câteva impresii privind vacanța mea de vară ... Vacanța a început în 27 iunie, când primisem ultimele rezultate de la a patra sesiune, terminată și ea cu brio și fără restanțe (sunt o integralistă iar :D, și nu, nu mă laud! :))). Zilele libere au continuat pe acasă, cu treabă și puțin ajutor în fiecare zi, sosise și ziua mea, planul meu de a avea lângă mine prietenii apropiați sufletului meu devenise un succes, petrecând cu ei o zi frumoasă de vară, cu 2 torturi, gulaș, râsete, muzică și cadouri drăguțe. Aș fi vrut să fi avut lângă mine încă două persoane care îmi lipsesc de ceva timp, însă viața a avut un alt plan și a făcut ca ele să dispară din gândurile mele, fără măcar să mă avertizeze că aș putea să le pierd ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva colegi de la facultate dragi mie, dar care distanța ne-a cam despărțit vara asta ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva oameni care din păcate sunt în lumea de dincolo ... Trecuse și ziua mea, trecuse zile și planul meu de a ieși din România pentru prima dată s-a împlinit. În 28 iulie treceam granița și ajunsesem în minunata Austria. Viena, un oraș superb al muzicii și istoriei oferă multe lucruri frumoase, adunând timp de o săptămână o mulțime de amintiri și poze drăguțe. Am avut ocazia să întâlnesc doi oameni din Cairo, descoperind mentalități diferite, muzică arabă de o frumusețe aparte și alfabetul lor specific, care se scrie de la dreapta la stânga. Clădiri de o arhitectură superbă, metroul cu cele 6 magistrale, frumoasa Dunăre, biserici înalte, oameni din toată lumea (indieni, chinezi, africani, etc) și altele ... 7 zile pline de relaxare și timp frumos și jumătate din vacanța mea s-a terminat. Mai am o lună și jumătate până la marele an din facultate, la care nici nu vreau să mă gândesc momentan ... licență, muncă triplă, învățat și multe altele. Deocamdată profit de clipa din prezent, pentru că trebuie trăită la maxim ... Cred că următoarea postare va fi cea de la sfârșitul lunii septembrie, când în mod sigur mă voi plânge că trebuie să mă întorc în Cluj, la work! :)) Vă doresc să profitați la maxim din ce a mai rămas din vacanța asta, să adunați amintiri frumoase și take care! Pupici :)

De cele mai multe ori, când crezi că lucrurile o iau într-o direcție, te trezești că viața ia o întorsătură de 180 de grade ...

Și cred că titlul postării spune tot ... Suntem obișnuiți să sperăm, să visăm la lucruri mărețe, ca mai apoi acestea să se întâmple, dar fără a avea o durată lungă, în final destrămându-se. Fiecare din noi a pățit pe propria-i piele asemenea lucruri: să fii împlinit, fericit, să știi că ai un motiv datorită căruia zâmbești în fiecare zi, iar mai apoi, într-o singură clipă să se schimbe radical și tranșant momentele întâmplate și sentimentele avute. Să se producă schimbări în legătură cu momentele nu e așa dificil, deoarece rămân amintirile, chiar dacă ele sunt frumoase sau mai puțin frumoase. Dar să se producă schimbări în legătură cu sentimentele ... aici intervine puțină dezamăgire și suferință, pentru că nu e ușor să ștergi cu buretele ceea ce ai avut în suflet legat de anumite persoane din viața ta ... E frustrant să pierzi ceva, dar mai ales să pierzi ceva ce crezi că ai avut, dar indiferent ce ne e dat să trăim, totul se petrece pentru a învăţa şi pentru a ne educa în continuare.

Schimbări.

Înainte de a mă hotărî să scriu o nouă postare, citeam postarea anterioară, și în continuare sunt extrem de surprinsă cum în câteva zile viața îți poate schimba unele momente imaginate și trăite. Acum o lună ajungeam acasă după sesiunea stresantă, mă bucuram de momente de liniște și bucurie, ca mai apoi, după doar 2 zile, totul să se schimbe. Mă bucur însă că schimbările petrecute nu au avut efecte negative asupra mea. Au existat doar câteva întrebări la care nu am primit nici acum răspunsuri și asta a fost ... am mers mai departe! M-am reîntors înapoi în Cluj, am început un nou semestru la facultate și ceva interesant și fain s-a petrecut pe neașteptate (viața reușește să mă surprindă din nou!). A trecut o lună de când tastez zilnic mesaje unei persoane simpatice, care îmi aduce zâmbetul în fiecare zi, care mă binedispune mereu, un prieten bun pe care nu credeam că voi ajunge să-l cunosc în așa puțin timp, iar cunoașterea continuă! :D and I m haaappy! :)

Momente de liniște ...

Titlul postării mă definește perfect acum. Sunt acasă. Sunt liniștită și relaxată. Am scăpat de stresul sesiunii și am trecut cu brio peste a 3-a sesiune fără restanțe. Sunt mulțumită și bucuroasă, pentru că am fost răsplătită pentru efortul zilnic de a citi de dimineața până seara sute de pagini prin notele foarte mari pe care le-am luat. Sunt fericită, pentru că, atunci când am coborât din tren, o persoană dragă mă aștepta în gară și mă îmbrățișa. Sunt entuziasmată, pentru că ieri mă pupa aceeași persoană. De ce acum? Nu pentru că vine ziua aceea de 14 februarie, o sărbătoare pe care niciodată nu am sărbătorit-o ... ci pentru că am fost așteptată, să scap de zilele stresante și pentru a veni acasă, aici unde cineva mă aștepta ... Cine e persoana dragă? Niciodată nu am dat vreun nume aici, pe blog, pentru că, consider că anumite detalii trebuie știute doar de mine și așa voi proceda mereu. Această persoană intră în viața mea pentru a 3-a oară (el spunându-mi că acum va fi cu noroc, he he), sperând și eu lucrul acesta în cele din urmă. Da, trecutul revine din nou în prezentul vieții mele. De ce? Nu am un răspuns concret la întrebarea asta ... Cred că e vorba de doi oameni drăguți care și-au dat seama că sunt doi fraieri dacă ar sta separați. Cu decizia mea în legătură cu asta, știu că am nemulțumit prieteni, pe care din păcate i-am pierdut, dar din nefericire, nu poți obliga pe nimeni să fie de acord cu faptele și deciziile tale luate. Au fost multe momentele în care am pierdut prieteni, dar în timp am câștigat alții noi, spre fericirea mea. Sper totuși ca acei prieteni să nu-mi poarte pică (pentru că nici eu nu le port lor) și să se bucure măcar puțintel pentru fericirea mea. Întotdeauna voi pune mai presus de toate viața mea și mai ales fericirea mea. Mereu voi alege să fiu fericită și să-mi fie bine înainte de toate ... Și acum, sunt liniștită. În sufletul meu există pace și bucurie.

SESIUNEEE!!!

Nu credeam că voi scrie un post despre această tortură numită sesiune! :)) Cuvântul ăsta e așa urât și dezgustător, încât prefer să-i spun mai simplu - "multe examene" :)) De 3 săptămâni de când am ajuns în Cluj ocupația mea zilnică principală e învățatul. Din păcate e stresantă perioada asta, deoarece e foarte scurt timpul, iar informația e foarte multăăă și aș avea nevoie ca ziua să aibă 48 de oreee! :)) Lumea critică și zice: de ce nu ai învățat de la începutul anului ca să-ți fie mai ușor acum? Cititul din octombrie, noiembrie și decembrie nu compensează învățatului din ianuarie. După părerea mea, în sesiune înveți în primul rând pentru tine, apoi pentru examene și note! Dar după părerile altora, aceste 3 lucruri sunt exact invers :))

Mami și tati ...

Un subiect neabordat până acum aici. Un subiect pe care sincer nu îl prea deschid, dar acum simt nevoia să vorbesc despre ei, de cei care mi-au dat viață. În spatele persoanei Maria Petrovan sunt ei, cei care m-au crescut, care mi-au oferit o educație, care au avut mereu grijă de mine, care m-au susținut în toate momentele bune sau rele. Îmi spun și acum că am fost o fetiță rea când am fost mică, deoarece urlam nopțile și nu puteau să doarmă din cauza mea (iar eu zâmbesc de fiecare dată când au de grijă să-mi reamintească asta) ... Apoi creșteam și și-au dat seama că am auz muzical ... mergeam în oraș la Liceul de Artă, făceam naveta cu autobuzul zilnic, îmi plăteau abonamente, îmi plăteau ore în particular de pian, îmi cumpărau pian cu coardă lungă cu foarte mulți bani, ca mai apoi eu să trec la secția-percuție din clasa a V-a, renunțând la pian aproape complet, deoarece nu mai studiam, iar pianul rămânea acolo în cameră neatins ... cele enumerate sunt doar primele sacrificii pe care ai mei le făceau pentru mine. Sacrificii au fost și când eram în liceu, bani pentru permisul de conducere, bani pentru majorat și bani pentru mașina mea dragă Skoda. Dar cele mai mari sacrificii aveau să vină odată cu mutarea mea în Cluj la facultate. Bani pe chirie, pe facturi, pe mâncare, pe haine, pe cărți și alte mai câte ... Și sunt doar în anul II și mai am vreo 3 ani de facultate ... Mă gândesc cu groază la persoana mea în viitor, când va trebui să fac aceleași lucruri pentru copiii mei (câteodată îmi trece prin gând să nu am copii, pentru că mi se pare greu de tot să reușești să îi mulțumești, deoarece lumea de azi evoluează tot mai mult într-un mod foarte alert) ... Și sacrificiile astea se dublează, deoarece mami și tati mai au copil, he he! :)) Mă bucur de faptul că m-am născut într-o familie credincioasă, cu principii bine întemeiate, cu oameni care cred în Dumnezeu și minuni. Pentru că dacă nu ar fi cel de Sus nu am avea absolut nimic. Mami nu ar fi cofetăreasă, nu ar avea un laborator de cofetărie acasă și nu ar face cele mai bune prăjituri, iar tati nu ar fi cel mai simpatic viceprimar din Groși. Toate lucrurile ce li s-au întâmplat au fost adevărate minuni primite de la Dumnezeu. Și normal că au existat și momente mai puțin bune în viața lor, dar credința și speranța i-au întărit întotdeauna ... Și să nu uit de dragostea ce și-o poartă de 22 ani! Oameni ce se iubesc atât de mult nu am văzut niciodată și chiar nu exagerez spunând asta! Cuvinte de dragoste, pupici, multă afecțiune, oai, sunt invidioasă (în sensul bun) pe dragostea lor! Vreau să am și eu o persoană lângă mine care să semene cu taaati! De multe ori mi se spunea și mi se spune și acum: Maria, părinții tăi sunt extraordinari, ai o familie așa faină! Da! Da! Da! Sunteți cei mai faini și sunt super mândră și norocoasă că vă am pe voi ca și părinți! Niciodată nu am dus lipsă de nimic datorită vouă și vreau să vă mulțumesc prin postarea asta pentru ABSOLUT TOT ce ați făcut și faceți pentru mine! Sper din tot sufletul să vă pot răsplăti cândva pentru toate câte le-ați făcut pentru mine și mai vreau un lucru: ca și voi să fiți mândri că eu sunt fiica voastră! Deși nu vă spun lucrurile astea și live și nu vă arăt dragostea mea pentru voi (știți că eu rar mă manifest când vine vorba de așa ceva) vreau să știți că VĂ IUBESC și că VĂ MULȚUMESC pentru că exist! Cu multă dragoste, Maria ...

Bun găsit 2014!

Și uite că a sosit un nou an! Anul acesta primesc buletinul anilor de școală! :)) Împlinesc 14 ani de școală ... și încă vor mai fi vreo 6 (mă gândesc) sau chiar mai mulți, pentru că se spune că omul cât trăiește învață :) O seară de 3 ianuarie mă găsește vizionând filme, lucrul acesta făcându-l de câteva zile încoace ... Timpul trece și vine vremea de mers înapoi în Cluj. Mă gândesc cu frică la ceea ce urmează (minunata sesiune) și îmi vine să mă bag sub plapumă și să nu-mi mai scot capul de acolo :)) Aș opri timpul și aș mai lenevi în patul meu de acasă ... oh, nostalgie! :)) Dau play la un alt fim ... seară faină!