Gânduri ...

De obicei îmi amintesc de blog atunci când gândurile mele cresc cantitativ și simt nevoia să le tastez aici. Sunt momente în viață când mintea și sufletul au nevoie de liniște și singurătate și sunt momente când îți dorești să fii înconjurat de oamenii din jurul tău. Am observat de ceva timp încoace că uităm să ne trăim viața reală. Căutăm companie tastând pe rețele de socializare sentimente, semne, faces, etc, în speranța că cineva e acolo, citind cuvintele tale și poate te va face să te simți mai bine și să-ți fure un zâmbet. Îi trimiți poze, îți spune bună dimineața și că ești frumoasă, apoi noapte bună ... Am fost adepta acestui proces și recunosc că e un sentiment plăcut ... dar până la un moment dat când te oprești și te confrunți cu realitatea și-ți spui: are vreun efect acest proces? Cu ce mă aleg eu din toate astea? Cu niște ore petrecute în fața unui telefon sau laptop, cu niște poze? Acei oameni cu care vorbesc zilnic vor fi alături de mine în momentele vieții mele? E posibil să se creeze speranțe, iluzii, chiar și dezamăgiri, lucruri relative din viața fiecărui om ... Câteodată simt că nu am prieteni, că unicul meu prieten adevărat ar fi chiar propria conștiință. E greu să acorzi și să primești încredere în ziua de azi. Binele ți-l dorește doar Dumnezeu și familia. Mereu va apărea invidia, răutatea și altele într-o prietenie, care oricât de bine sudată ar fi, ceva s-ar destrăma acolo. Mă gândesc uneori și mintea formează cuvinte: am mulți oameni care fac parte din viața mea, dar cei mai importanți sunt oamenii din familia mea: mama, căreia îi poți spune orice lucru, deoarece știi că va fi lângă tine orice s-ar întâmpla, tata, care te va susține și el, bunicii, care îți vor da cele mai înțelepte și bune sfaturi și frații care îți vor oferi o îmbrățișare ... Sunt sigură că fiecare din noi/voi a trecut prin momente de singurătate, când te confrunți cu mii de gânduri și tot ce-ți dorești e să stai în liniștea sufletului tău, să asculți doar inima cum îți bate ... e frumoasă starea asta, dar totodată ciudată ... Revenind la un subiect mai pozitiv (să nu creadă lumea că sunt depresivă :)) ), aș vrea să scriu și câteva impresii privind vacanța mea de vară ... Vacanța a început în 27 iunie, când primisem ultimele rezultate de la a patra sesiune, terminată și ea cu brio și fără restanțe (sunt o integralistă iar :D, și nu, nu mă laud! :))). Zilele libere au continuat pe acasă, cu treabă și puțin ajutor în fiecare zi, sosise și ziua mea, planul meu de a avea lângă mine prietenii apropiați sufletului meu devenise un succes, petrecând cu ei o zi frumoasă de vară, cu 2 torturi, gulaș, râsete, muzică și cadouri drăguțe. Aș fi vrut să fi avut lângă mine încă două persoane care îmi lipsesc de ceva timp, însă viața a avut un alt plan și a făcut ca ele să dispară din gândurile mele, fără măcar să mă avertizeze că aș putea să le pierd ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva colegi de la facultate dragi mie, dar care distanța ne-a cam despărțit vara asta ... Aș fi vrut să am lângă mine câțiva oameni care din păcate sunt în lumea de dincolo ... Trecuse și ziua mea, trecuse zile și planul meu de a ieși din România pentru prima dată s-a împlinit. În 28 iulie treceam granița și ajunsesem în minunata Austria. Viena, un oraș superb al muzicii și istoriei oferă multe lucruri frumoase, adunând timp de o săptămână o mulțime de amintiri și poze drăguțe. Am avut ocazia să întâlnesc doi oameni din Cairo, descoperind mentalități diferite, muzică arabă de o frumusețe aparte și alfabetul lor specific, care se scrie de la dreapta la stânga. Clădiri de o arhitectură superbă, metroul cu cele 6 magistrale, frumoasa Dunăre, biserici înalte, oameni din toată lumea (indieni, chinezi, africani, etc) și altele ... 7 zile pline de relaxare și timp frumos și jumătate din vacanța mea s-a terminat. Mai am o lună și jumătate până la marele an din facultate, la care nici nu vreau să mă gândesc momentan ... licență, muncă triplă, învățat și multe altele. Deocamdată profit de clipa din prezent, pentru că trebuie trăită la maxim ... Cred că următoarea postare va fi cea de la sfârșitul lunii septembrie, când în mod sigur mă voi plânge că trebuie să mă întorc în Cluj, la work! :)) Vă doresc să profitați la maxim din ce a mai rămas din vacanța asta, să adunați amintiri frumoase și take care! Pupici :)