duminică, 1 august 2010

August ?








Of ! Doar asta pot spune pentru început :)) E ultima lună de vară ? Auci !:-s (folosesc de la un timp încoace cam des cuvântul ăsta, dar se pare că le place şi altora :> )
Week-endul ce tocmai a trecut a fost unul plin ! Vineri, ieşire cu fetele, dormit la bunici, poveşti cu varămea, iar sâmbătă, auci ! Ce zi a fost sâmbătă ! Una atât de ciudată. Încep cu începutul :)) Băteam covoarele (pentru că sâmbătă a devenit regulă pentru mine curăţenia în cele 10 camere 8-|) şi aflu că mă sunase Carina: "Mariaaaaa! Viii? Cu cortu! La Coruia! Haaaai, ce fain îi!" Eu, încercam să gândesc, să-mi caut haine, să vorbesc cu familia, să sun pe ceilalţi să mergem cât mai mulţi. În cele din urmă treaba s-a rezolvat. Am mers 6 oameni, dar am fost 7 până la urmă, am ajuns lângă râul numit Chechişelul :)) Am amplasat corturile, am râs mult, încă mă doare gâtul, pentru că am un râs extrem de ciudat :)) Am prăjit cartofi, salam, melci, am dormit pe reprize, am avut dureri de cap, dar ne-am distrat ! Am făcut şi ceva poze, deşi nu prea am ieşit frumos în ele, eram adormiţi toţi sau toate mai bine zis. Băieţii nu au pozat :))
Ar trebui să mai zic câte ceva, dar mi-e cam somn, se înţelege :D
Revin >:D<


3 comentarii:

  1. Nah vezi ce am uitat, melci aia mai!=))

    Taaare sfarsit de saptamana,luna:)) Si un 1 august foarte tare:)) Sau cum zicea P.... 1 mai!:))
    Te iubesc tu>:D<:*

    RăspundețiȘtergere
  2. mai fetelor nu ati stiut voi sa profitati si sa radeti de noi:))
    eu daca eram in locul tau intram dimineata la vreo 5 si ne faceai poza in cort:))
    sau nu puteai din cauza mirosului de bere:))=))
    cort spalat in rau =))
    miros de bere:))=))
    si cate si mai cate:))
    la mai multe:))

    RăspundețiȘtergere