Ceva s-a întâmplat!

E o senzaţie ciudată pe care nu o pot explica atât de uşor! De ce nu am nevoie de iubire? (asta e întrebarea ce îmi redă o anumită confuzie) De ce mă simt mai bine în compania prietenelor, colegelor şi nu în compania unui "el"? Am o reţinere când vine vorba de dragostea pe care trebuie să i-o port unui om de gen masculin, poate pentru că încă nu am găsit acea dragoste! Încă sunt de părere că ea vine la un moment potrivit al vieţii, când Dumnezeu ţi-o pune în cale şi trebuie să o trăieşti ... Mie mi-a pus-o şi, totuşi nu am putut-o trăi, simţi ... Nu am reuşit să simt acele sentimente care fac parte din dragoste şi mă simt rău, pentru că, fără să vreau, am rănit pe cineva care m-a apreciat, care a ţinut la mine, care mi-a spus lucruri frumoase şi ... deşi lumea crede şi va crede în continuare că în tot acest timp nu am fost decât o persoană falsă, îmi pare rău pentru acei oameni din acea lume care cred asta, pentru că ei nu ştiu ce a fost în sufletul meu :)
Am încercat să fie totul bine, Tu ştii şi M-ai ajutat, dar inimii nu-i poţi porunci! Aşa a fost să se întâmple, şi, ştiu că din experienţa pe care am trăit-o voi învăţa multe!
Încă nu sunt pregătită pentru maturitate, pe care, până la urmă va trebui să o întâmpin. Încă sunt copil şi gândesc ca un copil ... Încă nu sunt pregătită pentru a spune acel "Te iubesc" ... Încă nu ... Asta sunt eu!